IDEAL Training & Dezvoltare/15 GREȘELI FRECVENTE CÂND VREI SĂ CONVINGI

SE ORGANIZEAZĂ LA CERERE

ca activitate distinctă sau în cadrul trainingului experiențial
”Persuasiune în Vânzări” (detalii la ”întrebări frecvente”)

  • €39

15 GREȘELI FRECVENTE CÂND VREI SĂ CONVINGI

Când faci aceste greșeli în încercarea de a convinge, oamenii se îndoiesc (asemenea cuielor din imagine) și devine aproape imposibil să-i mai îndrepți pe calea pe care o dorești, cea a influențării, a convingerii.
 
Așa a apărut replica ”nu mă mai bate la cap”.

by Dan Irimia

Acesta nu este un curs despre ce să faci, ci despre CE SĂ NU (MAI) FACI.

Înainte de a învăța cum să influențezi clienții, colaboratorii sau șefii, învață ce să nu faci ca să nu-ți anulezi efortul și cunoașterea. Abia de aici începe convingerea. ÎNCEPE CU FUNDAȚIA!

NEVOIA DE A FI CONȘTIENT DE EFECTELE LUI CE/CUM SPUI

Cum te-ai simți dacă ai ști că cel puțin 50% dintre oamenii pe care vrei să-i convingi și nu reușești, chiar tu îi îndepărtezi prin ceea ce spui și faci? Da, da, tu nu oferta ta.

Ca și în cazul cuielor, în dorința ta de a oferi informația prețioasă prin care vrei să convingi, faci unele greșeli majore care au efect opus celui pe care ți-l dorești, se îndepărtează de tine și de ceea ce le spui. 


Cel mai interesant este că nu realizezi și poate nici nu crezi că este greșit ce/cum faci sau spui când vrei să convingi.

Dar cel mai neașteptat efect al acestor greșeli este că ele au capacitatea de a anula chiar și tehnicile de influențare pe care poate le-ai studiat în diferite cărți sau cursuri. 

Imaginează-ți că apeși pedala de accelerație în același timp cu frâna, ce se întâmplă? Stai pe loc, nu-i așa?

De unde știu? Din experiența de 30 în conducerea echipelor (când am făcut multe astfel de greșeli) și de peste 15 ani ca trainer de vânzări, dar și din studierea maeștrilor în influențare. Vino să-ți spun și ție!

MAGICIAN ÎN INFLUENȚARE

Află din video cum poți deveni un magician în convingerea celorlalți

PE CINE AJUTĂ ȘI CE PRIMEȘTI

Te ajută dacă vrei să-ți convingi...

 ... oamenii din echipă să-ți urmeze ideile, indicațiile și recomandările;

... clienții să cumpere produsele sau servciile pe care tu le oferi;

... șefii în legătură cu ideile și opiniile tale despre activitatea organizației;
 
... copilul sau partenerul(a) să facă sau să nu facă ceva, dar fără să vă certați;

... elevii să fie atenți, să învețe și în general să aibă un comportament adecvat;

Ce primești ?

Descoperim împreună cele 15 greșeli frecvente pe care le faci atunci când vrei să convingi. Folosim exemple, studii de caz, statistici etc

Afli efectele negative ale acestor greșeli, care explică de ce nu reușești să influențezi

Primești soluții testate pentru evitarea fiecărei greșeli în parte și ce să faci ca să-ți crești influența.

Alte surprize plăcute.

De ce să participi?

Ca să vezi ce nu vezi. Vei reuși să eviți în scurt timp toate cel 15 greșeli atunci când vrei să convingi;

Ca că înveți cum să-ți protejezi valoarea mesajului, a informației și să nu te mai autosabotezi.

Îți crești vânzările și veniturile;

Îți crești rezultatele acțiunilor de influențare, de convingere în orice aspect al vieții tale;

Elimini frustrările care apar inerent atunci când oferi ceva valoros și util, iar oamenii nu sunt interesați.

DURATA & DESFĂȘURARE

Cursul durează cca. 4 ore și se organizează ONLINE în 2 zile diferite, în timpul săptămânii și/sau sâmbăta. Se stabilește cu organizatorul.

DOAR 10 € /oră

Prețul este de doar 39 euro (cca. 195 lei)/persoană pentru 4 ore de valoare practică. Merită să plătești 13 lei/ fiecare greșeală care stă în calea convingerii clienților sau colaboratorilor? Vezi si reduceri la ”Întrebări fecvente”.

PARTICIPANȚI

Pot participa max 20 persoane din aceeași echipă/domeniu de activitate, pentru a asigura un caracter interactiv-practic ridicat. Pentru număr mai mare, alt curs.


RĂSPLĂTIM LOIALITATEA

”CLIENT IDEAL”

Beneficiezi de o reducere de 20% dacă deții un voucher ”CLIENT IDEAL” pentru participarea la orice alt curs susținut de Dan sau Anișoara.

Vezi mai jos la Q&A cum poți intra în posesia voucherului.

DE CE DAN IRIMIA ?

Pentru că:

am învățat cum să ”bat cuie” fără ca acestea să se îndoaie.

30 de ani am condus oameni și am avut nevoie să-mi antrenez abilitatea de a influența. 

am experiență vastă în vânzări și ca trainer de vânzări într-o multinațională  (unde abilitatea de a convinge este esențială)

am conceput și susținut zeci de cursuri cu accent pe abilitatea de a influența   

am convingerea că îți ofer ceva util și valoros.

Și pentru că investiția pe care o faci este foarte mică în raport cu valoarea primită, plus timpul alocat.

Întrebări frecvente

Ce este ”CLIENT IDEAL” și cum obțin voucherul?

EȘTI RECOMPENSAT PE VIAȚĂ PENTRU FIDELITATE.

”CLIENT IDEAL” este o persoană care a mai participat la cel puțin un curs susținut de Dan Irimia sau Anișoara Irimia, indiferent în ce organizație sau context.

Așadar, dacă ai mai participat vreodată la un curs susținut de Dan sau Anișoara beneficiezi de un voucher de fidelitate ”CLIENT IDEAL” care îți aduce o reducere de 20% la toate cursurile, cu valabilitate pe viață.

  • beneficiezi de reducerea de 20% pentru participarea la orice curs de pe acest site:

    , inclusiv la cele care vor fi adăugate în viitor;

  • reducerea este cumulativă și se adaugă la reducerile comerciale/ promoționale;

  • dacă nu ai participat până acum la un curs cu Dan sau Anișoara, după ce ai participat la primul curs, soliciți voucherul și pentru următoarele beneficiezi de reducerea de 20%;

  • reducerea este valabilă pe viață, nu ai un termen limită pentru a participa la un curs. Ai nevoie doar să deții voucherul.

CUM OBȚII VOUCHER ”CLIENT IDEAL”?

Solicită voucherul ”CLIENT IDEAL” menționând că ai participat la cursul ”X”. (numele cursului poate fi aproximativ)

Dacă ești în această situație contactează-mă la tel. 0726 681 889 sau prin email irimia_dany@yahoo.com

Cum mă înscriu și cum fac plata?

DISCUȚIA CU ORGANIZATORUL.
Înscrierea se face numai după discuția cu persoana care dorește să organizeze trainingul pentru echipa lui si sau alte echipe.

Dacă se organizează ca activitatea distinctă, numărul de participanți nu va fi mai mare de 20 de persoane.
 
Dacă se organizează ca parte din trainingul experențial ”Persuasiune în Vânzări” numărul este cel al participanților la curs.

Ulterior, în funcție de modul agreat de înscriere și facturare (individual sau ca echipă), participantul procedează așa cum este descris în continuare.

DUPĂ DISCUȚIA CU ORGANZATORUL
1.Dacă s-a decis înscrierea individuală: Faci click pe butonul ”ÎMI REZERV LOCUL” (de mai sus) și apoi urmezi pașii - introduci o adresă de email, numele și parola, faci plata securizată prin Stripe. Primești și un email de confirmare și ți-ai rezervat locul.

Iar pentru factură, după ce faci plata găsești un link unde introduci datele pentru facturare și vei primi factura.

2. Dacă s-a decis înscrierea și plata centralizată, vei proceda cum îți transmite organizatorul.

Pot să plătesc și prin OP?

Plata se va face în funcție de modul agreat după discuția cu organizatorul, conform întrebării anterioare.

Cum am acces la linkul pentru training?

1. Dacă am agreat înscreirea și plata individuală prin metoda securizată de pe site, după ce ai plătit ai acces instantaneu la linkul de participare la training.

2. Dacă am agreat înscrierea și plata centralizată, organizatorul trimite datele de facturare și face plata pentru toată echipa.

Apoi organizatorul trimite dovada de plată și o listă nominală cu participanții care include, nume și prenume și o adresă de email (atenție să fie corectă) unde fiecare va primi linkul de acces la curs. Detalii se discuta cu organizatorul. 

SCAPĂ DE AUTOSABOTAJ

Vino să vezi ceea ce nu vezi când vrei să influențezi, să convingi!

Vrei să întrebi ceva

Ai o echipă și ești interesat de subiect, hai să vorbim

0726 681 889

salut@danirimia.ro